Circa 42,5 procente din valoarea de piaţă a companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, cu excepţia Erste Bank, sunt deţinute de investitorii străini.
Pe primele 5 locuri după valoarea deţinerilor investitorilor străini se află deja cunoscutele Petrom, BRD, Alro, Rompetrol şi Banca Transilvania, cu o valoarea cumulată de 29,3 miliarde lei, în timp ce, un alt 1 miliard de lei cumulează şi deţinerile aceloraşi investitori străini la Mechel, Policolor, Sicomed, TMK Artrom şi Titan SA.
Astfel, cu deţineri de circa 31 de miliarde de lei, din cele 73,5 miliarde lei care reprezintă capitalizarea bursieră a companiilor listate la BVB, fără Erste Bank, investitorii străini au încasat pentru anul trecut profituri de aproximativ 1,98 miliarde lei, din cele 4,6 miliarde raportate de acestea, respectiv circa 42,8 la sută din totalul profiturilor raportate.
Ca şi în topul realizat după valoarea deţinerilor investitorilor străini, şi în topul profiturilor încasate de investitorii străini pentru 2007 se află deasemeni Petrom, BRD, Alro şi Banca Transilvania, însă de la locul 5 în jos situaţia se modifică semnificativ. Azomureş, Mechel Târgovişte şi TMK Artrom au adus investitorilor străini câştiguri de 31 de milioane, 22 de milioane, respectiv 17 milioane lei, pentru 2007, iar Titan SA, Rompetrol Weel Services, şi Alumil RomIndustry au adus acţionarilor străini între 7 şi 10 milioane lei.
Între investitorii importanţi de la BVB se înscriu şi o serie de fonduri de investiţii care au deţineri declarate de peste 5%. Astfel, potrivit datelor BVB, între aceştia se detaşează Brodhurst Investment Limited şi Julius Baer Equity Fund, care au raportat deţineri de peste 5% în câte 4 companii.
MEI – Roemenië en Bulgarije Fonds se află în urma Brodhurst şi Julius Baer, cu deţineri de peste 5% în 3 companii, iar cu o prezenţă ceva mai modestă ar mai putea fi amintite fondurile Romanien Cyprus Limited, Trigon şi QVT care au raportat deţineri de peste 5% în doar câte o companie, dar sunt cunoscute ca jucători activi pe piaţa de la Bucureşti.
Investitorii străini deţin circa 42,5% din capitalizarea BVB, fără Erste
Publicat la 27.05.2008, 07:47:49
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
Curs euro miercuri: 5.2452 lei. Transgaz a pierdut 1.52% pe BVB

Piețe financiare
