„În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Mai mult, legiuitorul constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul conţinutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constituţie, că reglementările derogatorii sau speciale de la cea generală în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie. Altfel spus, Curtea a reţinut că dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică. (Decizia nr. 53/1994, Decizia nr. 88/1998, Decizia nr. 442/2015, Decizia nr. 392/2014 şi Decizia nr. 537/218). Aşadar, dacă, potrivit jurisprudenţei instanţei constituţionale, dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică, cu atât mai mult însăşi legea organică nu poate fi abrogată în integralitate printr-o lege cu caracter ordinar”, arată sesizarea şefului statului către Curtea Constituţională.
Preşedintele Iohannis precizează că analizând fişa parcursului legislativ al legii criticate rezultă că Parlamentul nu a consultat Guvernul cu privire la impactul financiar al intervenţiilor legislative preconizate la art. 19 alin. (1) lit. a) din legea dedusă controlului de constituţionalitate, contrar prevederilor art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.
„Deşi soluţia legislativă ce prevede că finanţarea Camerei Agricole Naţionale se asigură şi din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primii trei ani de funcţionare a camerelor agricole a rezultat în urma adoptării unui amendament la camera decizională, Camera Deputaţilor, considerăm că respectarea prevederilor constituţionale mai sus invocate se impunea cu necesitate”, mai arată Klaus Iohannis.
De asemenea, în situaţia în care intervenţiile legislative preconizate de Parlament au un impact direct asupra bugetului de stat, era necesar să existe o colaborare reală între Guvern (care să asigure adaptarea măsurilor prin raportare la situaţia economică a României în contextul eforturilor conjugate pentru combaterea epidemiei de Covid-19) şi Legislativ.



