Președintele Klaus Iohannis a avut luni cuvinte de apreciere pentru procedura organizată de Ministrul Justiției, care a transmis luni către CSM două propuneri noi pentru șefia Parchetului General și la DNA Alex Florența, respectiv Marius Voineag.
”Apreciez că ministerul a lucrat foarte corect, anunţând din timp aceste concursuri şi ţinându-se de agenda stabilită. Este un lucru important pentru noi toţi”, a arătat Klaus Iohannis într-o conferință de presă în Luxemburg, potrivit Agerpres.
Președintele Iohannis a vorbit și despre pașii următori, arătând că va lua o decizie după ce CSM își va expune poziția: ”Urmează, evident, următorul pas, care este la CSM, după care propunerile vor ajunge, dacă sunt agreate de CSM, la mine şi voi lua o decizie corespunzătoare”.
Concursurile pentru şefii Parchetului General, DNA şi DIICOT reprezintă „un pas important”, procedurile în acest sens pornind „de la zero”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.





