„Discuţia a avut loc în pregătirea reuniunii, din această seară, a membrilor Consiliului European, în format videoconferinţă, dedicată aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Cancelarul Germaniei i-a transmis condoleanţe Preşedintelui României pentru victimele incendiului care a avut loc la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi a exprimat speranţa că cei răniţi se vor recupera într-un timp cât mai scurt”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.
Cei doi au abordat evoluţiile din cele două ţări şi măsurilor luate în contextul pandemiei de COVID-19.
Preşedintele Iohannis a subliniat faptul că răspândirea virusului la nivelul UE rămâne îngrijorătoare, situaţie în care coordonarea şi cooperarea dintre statele membre trebuie consolidată, mai indică sursa citată.
Un alt subiect a fost cel legat de negocierile privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, precum şi Planul european de redresare economică.


