PoliticMihai Voican
IOHANNIS, un nou atac la PSD: Riscăm să ne întoarcem în anii `90
Publicat la 06.08.2018, 11:59:21
Președintele Klaus Iohannis lansează un nou atac la adresa Guvernului PSD, de această dată acuzându-l că vrea să întoarcă cercetarea din România la nivelul anilor ’90. Mai exact șeful statului critică prevederii proiectului de OUG privind activitatea de cercetare-dezvoltare, publicat pe site-ul Ministerului Cercetării și Inovării.
„Așa cum a fost deja subliniat de reprezentanți ai cercetătorilor și ai mediului universitar, proiectul conține prevederi care pun în pericol calitatea și independența cercetării din România și riscă să blocheze procesele de europenizare și internaționalizare ale acesteia, cu impact negativ asupra performanței în inovare și asupra competitivității economice și bunăstării sociale”, se arată într-un comunicat la Administrației Prezidențiale.
Potrivit sursei citate, „principalele efecte directe ale propunerii de ordonanță sunt: deprofesionalizarea managementului în cercetare, reducerea transparenței sau chiar dispariția alocării fondurilor pe baze competitive, așa cum o cere buna practică europeană și internațională, și creșterea riscului de politizare a finanțării cercetării în general, anulând practic un întreg proces de aliniere la buna practică internațională început în anii ’90”.
Șeful statului critică eliminarea organismele care se ocupau anterior de managementul finanțării pe bază de competiție a proiectelor de „Este total neclar rolul pe care consiliile naționale de cercetare, dezvoltare și inovare îl vor mai juca. Întreg demersul de politizare a managementului cercetării va împiedica de facto și afilierea la instituții europene care grupează agențiile independente de finanțare a cercetării, cum este, de exemplu, Science Europe, și va face imposibile colaborările de tip joint-calls / joint-programmes cu agențiile independente de finanțare a cercetării, dezvoltării și inovării din alte țări”, se arată în comunicat.
Șeful statului le-a adresat liberalilor reuniți sâmbătă la Palatul Parlamentului un îndemn la unitate, precizând că PNL trebuie să contribuie la revenirea la normalitate după guvernarea irațională și incompetentă a PSD. Iohannis a reluat atacurile dure la adresa lui Dragnea și a Guvernului Dăncilă, spunând că ținta acestora este doar controlarea justiției. Președintele le-a mai spus liberalilor să-l susțină în lupta împotriva abuzurilor PSD, adăugând că PNL are alături și alte partide de opoziție, dar și societatea civilă.
Articolul integral pe HOTNEWS.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



