Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă, în mesajul transmis duminică, cu ocazia Serbărilor Naţionale Ţebea 2022, angajamentul României pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi sprijină demersurile privind securitatea regională, pentru a proteja libertatea românilor şi pentru a construi o lume a păcii şi a democraţiei, în care primează valorile comune, împărtăşite şi de Avram Iancu, precum respectul reciproc, protejarea vieţii şi a drepturilor tuturor cetăţenilor. Şeful statului remarcă numărul mare al celor care an de an participă la evenimentele dedicate lui Avram Iancu, reafirmându-şi astfel „rădăcinile, identitatea, patriotismul şi respectul faţă de sacrificiile înaintaşilor”.
„Ne confruntăm cu una dintre cele mai mari crize umanitare din istoria recentă a continentului nostru, care generează un număr tot mai mare de victime, distrugeri şi strămutări de persoane în interiorul şi în afara graniţelor Ucrainei. În acest moment de criză, ţara noastră îşi reafirmă angajamentul pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi sprijină demersurile care să asigure securitatea regională, pentru a proteja libertatea românilor şi pentru a construi o lume a păcii şi a democraţiei, în care primează valorile comune, împărtăşite şi de Avram Iancu, precum respectul reciproc, protejarea vieţii şi a drepturilor tuturor cetăţenilor”, a transmis şeful Statului duminică, în mesajul prezentat la Serbările Naţionale Ţebea 2022 de către consilierul prezidenţial de la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, Sergiu Nistor.
Preşedintele Klaus Iohannis remarcă participarea numeroasă a românilor care an de an merg evenimentele dedicate lui Avram Iancu despre care spune că dovedesc importanţa valorilor şi tradiţiilor.





