Proiectul, care a fost realizat pe parcursul unui întreg an, include transmisiuni în direct din Bucureşti şi un documentar special, de o jumătate de oră, care vorbeşte despre revoluţia care a dus la răsturnarea dictatorului român Nicolae Ceauşescu.
“Dacă pentru mulţi, evenimentele din România au însemnat în special înlăturarea violentă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru alţii, acestea au reprezentat imagini înfiorătoare ale orfelinatelor, difuzate în săptămânile şi lunile care au urmat”, spune Mike McCarthy, vicepreşedintele departamentului Reportaje şi Programe Speciale al CNN International. “Două decenii mai târziu, România, chiar dacă nu este ţara promisă, este o ţară care promite”.
Printre temele abordate în cadrul programului se numără arhitectura românească (o privire din interior asupra Casei Poporului), muzica, brandul Dacia sau orfanii români văzuţi: prin ochii unui român care trăia într-un orfelinat la momentul Revoluţiei.
Ion Iliescu, Dacia, muzica şi orfanii din România apar la CNN
Publicat la 21.12.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
