După ani buni în care agenţii economici din România au reuşit să depăşească statutul de rău-platnici pe lista furnizorilor de utilităţi, s-ar putea să asistăm la o revenire a problemelor legate de incapacitatea de plată a facturilor. Preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, Ion Lungu, susţine că furnizorii de electricitatea ar putea întâmpina dificultăţi la încasări din cauza crizei, care afectează actiuvitatea tuturor consumatorilor industriali.

“Din punct de vedere al furnizorilor ne aşteptăm sa existe anumite dificultati de plata pentru că finanţarea va fi mai scumpă. Dacă până acum segmentul consumatorilor eligibili a fost prin excelenţă un segment care nu a avut întârzieri de plată sau debite semnificative, este posibil ca datorită dificultăţilor de finanţare să se producă asemenea întârzieri”, a declarat Ion Lungu, preşedintele AFEER.

Un alt efect generat de criză este cel al reducerii consumului de electricitate, ca urmare a restrângerii activităţii industriale. Ion Lungu susţine că diminuarea consumului de energie, ce se previzionează pentru anul viitor, va avea drept consecinţă scăderea preţului energiei electrice pe piaţa concurenţială.

“O reducere de activitate înseamnă evident o reducere a consumului. Este de aşteptat să fie şi o reducere a consumului. Reducerea cererii teoretic va trebui să determine o scădere a preţului energiei tranzacţionate pe bază de cerere şi ofertă”, am ai adăugat Ion Lungu.

O reducere a preţurilor energiei electrice pe piaţa concurenţială s-ar încadra în tendinţele înregistrate în ultimele două săptămâni în mai multe ţări europene precum Germania si Ungaria, susţine Ion Lungu.