Omul de afaceri a luat decizia de a se retrage din sport deoarece nu mai are timpul necesar pentru a se dedica în totalitate. "Perioada mea de sport e terminată. M-am născut, trăiesc, o să mor în sport, dar nu mai am timpul să-mi dedic 24 de ore sportului. Acum 30 de ani, la 5 dimineața, puneam mochetă. Am pus până la 100 de mii de metri pătrați de mochetă pentru un turneu de șapte zile", a declarat Țiriac într-un interviu.
Fostul tenismen a menționat că are deja oameni pregătiți care să continue munca pe care a început-o în urmă cu câteva decenii. "Oamenii ăștia au învățat multe în 20-30 de ani, evenimentele pe care le facem sunt deosebite, sunt evenimente sociale", a mai declarat Țiriac.





