money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Ionuț Moșteanu, USR: „Pare că nişte oameni vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ, chiar cu preţul democraţiei”

Publicat la 28.11.2024, 12:54:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ionuț Moșteanu, USR: „Pare că nişte oameni vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ, chiar cu preţul democraţiei”

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a spus că e fără precedent decizia de renumărare a voturilor la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„Din informaţiile noastre, se pare că, în şedinţa CCR, aceştia au dat instrucţiuni secretariatului CCR să trimită către Biroul Electoral Central o cerere de renumărare a voturilor din turul întâi al alegerilor prezidenţiale. În momentul acesta pare că nişte oameni vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ, chiar cu preţul democraţiei. Şi mă uit la ultimele zile. Luni, toţi liderii politici părea că au acceptat rezultatele alegerilor, chiar dacă nu le conveneau aceste rezultate. Au fost surprinzătoare pentru foarte mulţi", a declarat el, la sediul USR, potrivit Agerpres.

Curtea Constituţională a României a cerut, astăzi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale și a amânat pentru mâine discuţiile pe cererea lui Cristian Terheş cu privire la anularea rezultatelor din primul tur de scrutin

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite