"De fiecare dată am abordat lucrurile în mod diferit faţă de majoritatea competitorilor. Noi continuăm să investim în imobiliare. Pe lângă un proiect din care am vândut deja peste 600 de apartamente, Confort City, vom dezvolta proiecte noi. Am venit cu o soluţie de finanţare proprie şi cu o promoţie. E adevărat că am redus puţin ritmul lucrărilor, până la 60% faţă de anul trecut. Am amânat termenul de finalizare până în decembrie 2009. 15% dintre clienţii iniţiali s-au retras, însă strategia noastră a reuşit să îi înlocuiască" a declarat, la The Money Channel, Ionuţ Negoiţă, proprietar Pro Confort.
"Noi am oferit clienţilor inclusiv opţiunea de se transfera către noile preţuri de vânzare. Anumite materiale de construcţie sunt mai ieftine acum, însă nu s-au înregistrat diminuări constante şi semnificative. Costul forţei de lucru a scăzut cu 15-20%. Însă preţurile terenurilor a scăzut şi va continua să scadă. Cine a cumpărat terenuri la preţuri maxime a făcut o investiţie proastă" a precizat Negoiţă
Dezvoltatori români şi străini cumpăra terenuri şi pun la cale proiecte rezidenţiale sau de birouri de sute de milioane de euro.
Majoritatea proiectelor vizează clădiri rezidenţiale, semn că acest segment ar putea să iasă mai repede din amorţeală. Grupul de firme Pro Confort, deţinut de fraţii Robert şi Ion Negoiţă a anunţat o investiţie de 160 de milioane de euro pentru construcţia a 3.500 de locuinţe. Compania Avantia, parte a grupului spaniol Preyber, investeşte 12 milioane de euro, într-un proiect rezidenţial situat în zona de est a Capitalei. Proiectul va include 110 apartamente şi 1.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale.



