Ionut Popa: Am pierdut cum numai noi stim, suntem niste prosti si niste fraieri
Publicat la 19.05.2007, 18:54:34
Antrenorul lui Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, sâmbătă, la finalul meciului cu CFR Cluj, pierdut în minutul 93, că jucătorii săi au pierdut "ca nişte fraieri", în timp ce tehnicianul clujenilor, Cristiano Bergodi, consideră că echipa sa a meritat victoria, transmite corespondentul NewsIn.
"Am pierdut cum numai noi ştim, suntem nişte proşti şi nişte fraieri. La Târgu Jiu am pierdut în ultimele zece secunde, cu Clujul la fel. Asta dovedeşte că suntem nişte fraieri. La final m-am enervat pe jucătorii mei pentru că e inadmisibil să iei gol în prelungiri. Trebuia să îi strângă de gât pe adversari în propriul careu, iar dacă pierdeam, pierdeam din penalty, nu printr-un autogol. Suntem fraieri ghinionişti", a spus Popa.
Referitor la incindentul de după primirea golului, când a lovit cu piciorul un microfon de ambianţă al televiziunii care a transmis partida, Popa a precizat: "Cine dracu îi pune pe aştia de la televiziune să pună microfoane lângă mine? Şi dacă ar fi fost o minge de piatră acolo, tot aş fi lovit-o. Mi s-a şi umflat glezna".
Preşedintele onorific al lui Poli Iaşi, Gheorghe Nichita, consideră că formaţia sa a fost dezavantajată de centralul Augustus Constantin, care este fiul preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin: "CFR Cluj este cea mai bună echipă pe care am văzut-o în acest sezon în Copou, dar rezultatul a fost viciat de arbitrul Augustus Constantin, care ne-a dezavantajat ca de fiecare dată când ne-a arbitrat. E un arbitru fără personalitate, care nu are ce căuta în Liga I. Dacă se va continua cu copii şi rude de-ale foştilor arbitri, atunci arbitrajul românesc se va duce la vale".
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





