Proiectul de Hotărâre de Guvern care aprobă versiunea renegociată a contractului mai aşteaptă doar avizul Ministerului Justiţiei. După aprobarea de către Guvern a contractului mai este nevoie de o lună pentru ca acţionarii fondului să se declare de acord. Va urma semnarea contractului, moment aşteptat încă din toamnă.
"Teoretic am putea încheia contractul mai devreme de două luni.Rămâne însă să vedem când va intra pe ordinea de zi a guvernului această hotărâre de guvern", spune Ionuţ Popescu, director general al Fondului Proprietatea
Directorul general al Fondului Proprietatea mai spune că va căuta soluţii şi pentru scurtarea perioadei în care este blocată conversia titlurilor de proprietate în acţiuni ale Fondului. Conform reglementărilor actuale, conversia ar putea fi blocată câteva luni, din momentul înscrierii Fondului la CNVM, până în momentul listării. Alternativa ar fi suspendarea transformării titlurilor de proprietate în acţiuni ale fondului, doar cu 10-14 zile înaintea listării.
Ionuţ Popescu se va consulta cu reprezentanţii Franklin Templeton pentru a grăbi procesul de listare chiar înaintea semnării contractului.
"Ar urma să mă întîlnesc cu cei de la Franklin zilele următoare. Vreau să avem o abordare unitară şi o discuţie, chiar înainte de semnarea contractului", a declarat oficialul FP.
Listarea la bursă a Fondului Proprietatea este aşteptată de mai mulţi ani.
Ionuţ Popescu, FP: Contractul cu Franklin Templeton ar putea fi semnat în două luni (VIDEO)
Publicat la 15.01.2010, 17:10:01
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investițiile românești din străinătate au atins un record- 1,5 miliarde de euro

Piețe financiare
ROBOR la 3 luni a trecut de 6%, la cel mai mare nivel din ianuarie. Cât cresc ratele și de ce acum
Piețe financiare
Curs BNR valabil 2 octombrie 2026: 1 euro = 5.2777 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Bursa explodează în timp ce economia României stagnează. BET a crescut 17% în trimestrul II, dar inflația a rămas cea mai mare din UE
Piețe financiare
