”Acordul de astăzi semnat de preşedintele Klaus Iohannis este o parte extrem de însemnată a colaborării pe care o avem în domeniul nuclear civil cu americanii. Acest eveniment este unul care ne bucură extrem de mult, pentru că este oi nouă dovadă a legăturii foarte strânse şi a beneficiilor pe care România le are, urmare a parteneriatului strategic cu SUA”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.
Ionuţ Stroe e precizat că ”cel mai important lucru este că, după operaţionalizarea lor două reactoare, 3 şi 4 de la Cernavodă, România va deveni independentă energetic, bai mai mult decât atât, vom deveni un exportator net de energie, cel puţin în această regiune”.
”Noi suntem şi cu siguranţă ne vom întări prin acest proiect rolul de putere energetică regională”, a mai arătat Ionuţ Stroe.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Sharm El-Sheikh, în Republica Arabă Egipt, după înmânarea celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă, că avem nevoie de securitate energetică, dar securitatea energetică este posibilă numai dacă există disponibilitate energetică.



