IPO-urile de pe BVB continuă să fie atractive
Publicat la 30.06.2008, 06:23:57
Chiar dacă pe bursele internaţionale, IPO-urile nu mai sunt la fel de atractive, în România, profitul în creştere al companiilor româneşti face ca ofertele acestora să aibă randamente dintre cele mai bune, a declarat Jos Van Bommel, lector universitar la Oxford Saiyd Business School în cadrul seminarului Capital Raising.
"Sunt fericit să observ că au fost câteva IPO-uri în România, pentru că aici, în fiecare an, companiile înreigstrează un profit considerabil, de aceea au fost şi câteva companii listate pe bursă", a declarat Jos Van Bommel.
Deşi piaţa este instabilă, listarea unei companii pe bursă este încă profitabilă
"Companiile ar fi obţinut un preţ mai bun pe acţiuni pe o piaţă în creştere. Dar nu trebuie uitate nici avantajele pe care le-am menţionat precum obţinerea unui preţ pe acţiune şi o viitoare majorare de capital. Acestea ar putea cântări mai greu decât un preţ mai mic pe acţiune în prezent", a mai spus Bommel.
Economia românească este în continuă dezvoltare, iar companiile înregistrează creşteri spectaculoase. Astfel, profitul acestora se majorează mai mult decât al celor din Austria spre exemplu, spune Jos Van Bommel. În consecinţă, crede el, este mai profitabilă o listare pe bursa internă.
"Din cauza crizei financiare globale, foarte mulţi bani sunt retraşi de pe piaţă, inclusiv din România, de aceea nu cred că este mai bine să te listezi în altă ţară decât în România, poate doar costurile sunt mai mici", a mai spus acesta.
Problemele pe care le întâmpină noile listări la BVB sunt destul de vechi. Din cauza procedurile stufoase din legislaţia românească, a perioadei indelungate necesare obţinerii aprobărilor, marile companii ezită săse listeze. Dacă pentru companii derularea unei oferte publice iniţiale şi listarea la bursă pot atrage finanţări mai ieftine, pentru investitori subscrierea în cadrul unui IPO este de multe ori o "mină de aur".
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
