"Ordonanţa prevede eliminarea ipotecii - instituită în favoarea statului până la restituirea integrală, de către proprietari, a sumelor alocate din fonduri publice pentru consolidarea clădirilor încadrate în clasa 1 de risc seismic şi care prezintă pericol public - şi înlocuirea acesteia cu notarea în partea a III-a a cărţii funciare a imobilului a măsurilor dispuse prin notificările prevăzute de lege şi respectiv a dreptului de creanţă constituit în favoarea administraţiei publice locale", motivează Guvernul explicând că noua reglementare va face ca terţii interesaţi de sarcinile ce grevează un imobil să poată cunoaşte exact statutul locuinţei sau imobilului pe care vor să-l cumpere.
"De asemenea, actul normativ aprobat astăzi include - în măsurile de intervenţie privind consolidarea construcţiilor - lucrările de reabilitare a acestora din punct de vedere al componentelor nestructurale, numai în zona de intervenţie, după caz", se mai spune în comunicatul semis de biroul de presă de la Palatul Victoria.
Ipoteca statului asupra clădirilor cu risc seismic consolidate a fost eliminată
Publicat la 24.08.2011, 18:28:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
