Contractul a fost semnat de către preşedintele Sinopec international exploration, production and cooperation, Zhou Baixiu, şi de vice-ministrul iranian al petrolului, Hossein Noghrehkar Shirazi. "Estimarea iniţială privind costul proiectului este de aproximativ două miliarde de dolari, costul său final fiind determinat după implementarea ofertei", a afirmat ministrul iranian al petrolului, Gholam Hossein Nozari, după semnarea acordului.
Câmpul petrolifer de la Yadavaran, situat în sud-vestul Iranului şi a cărei cantitate de petrol regenerabil se ridică la 3,2 miliarde de barili, a făcut obiectul unui acord cu Sinopec în 2004, însă a rămas neexploatat. În afară de aspectul comercial, contractul reprezintă victoria politică a Iranului în faţa presiunilor SUA, ce doresc să descurajeze marile companii străine cu privire la investiţiile din Republica islamică.
De câţiva ani, nicio companie petrolieră de importanţă internaţională nu a semnat un contract de investiţii în Iran. Nozari a estimat că "acordul cu Sinopec demonstrează că Iranul nu duce lipsă de investiţii şi că noi ne consolidăm relaţiile economice cu China". Al "doilea mesaj este că dacă alte state urmăresc să investească în marile proiecte petroliere şi de gaze naturale din Iran, nu trebuie să piardă ocazia", a adăugat acesta.
Legislaţia americană împiedică companiile străine să investească în Iran, ceea ce a restricţionat accesul grupurilor petroliere occidentale pe piaţa iraniană. Însă China, care a devenit unul dintre principalii parteneri comerciali ai Chinei în ultimii ani, a ignorat legislaţia, făcându-şi publice reţinerile privind utilitatea accentuării sancţiunilor ONU contra Teheranului, ce au ca scop determinarea statului iranian de a-şi suspenda programul nuclear.
Directorul diviziei de exploatare a companiei naţionale petroliere din Iran, Mahmoud Mohades, a precizat că zăcământul Yadavaran "conţine 18,3 miliarde de barili, în timp ce partea regenerabilă este de 3,2 miliarde de barili". Contractul semnat cu Sinopec este de tipul "rascumpărare", ceea ce înseamnă că Sinopec are rolul de a presta servicii, fără a avea drepturi asupra câmpului, remuneraţia provenind din vânzarea petrolului extras.
Nozari a precizat că partea chineză va beneficia de un randament al capitalului investit de 14,98%, ce va fi complet rambursat după patru ani, şi nu opt, potrivit acordului din 2004. Sinopec "va fi singurul partener principal şi investitor", a precizat Mohades, fără a oferi mai multe detalii.
Câmpul petrolifer conţine, în afară de petrol brut, 76 miliarde de metri cubi de gaze naturale, şi 397 milioane de barili de gaz condensat regenerabil. Potrivit lui Nozari, o primă fază în dezvoltarea zăcământului va permite obţinerea unei producţii de 85.000 barili pe zi după patru ani. Acordul din 2004 prevedea o producţie de 300.000 barili pe zi pentru zăcământul Yadavaran. Acesta prevedea de asemenea achiziţionarea din partea Chinei a 10 milioane de tone de gaz natural lichefiat pe o perioadă de 25 de ani, începând cu 2009. "China este gata să cumpere gaze naturale lichefiate de la Iran", a declarat Zhou.
Iranul, numărul doi mondial în ce priveşte rezervele de gaze naturale, nu deţine instalaţiile de lichefiere peste tot în ţară, fiind un importator net de gaze naturale.
Sursa: NewsIn
Iran şi China au semnat un acord pentru dezvoltarea câmpului petrolifer de la Yadavaran
Publicat la 10.12.2007, 10:17:41
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
