În Parlament, Larijani a spus că rezoluţia adoptată vineri, ce ar putea deschide calea pentru noi sancţiuni, constituie un joc politic. "Parlamentul iranian a avertizat SUA şi pe celelalte membre ale grupului 5 plus 1 să nu-şi imagineze că acest joc depăşit va da o şansă negocierii", a subliniat el.
"Nu obligaţi Parlamentul şi naţiunea iraniană să aleagă o altă cale şi să-şi reducă serios cooperarea cu AIEA", a avertizat Larijani.
Rezoluţia AIEA condamnă Teheranul pentru programul său nuclear controversat şi cere suspendarea construirii instalaţiei din Fordo, a cărei existenţă a fost multă vreme ascunsă de iranieni.
Această iniţiativă a grupului 5 plus 1 arată că ei nu caută negocierile, ci comit o "înşelătorie politică", a spus Larijani. "Ar fi trebuit să primiţi pozitiv dezvăluirea existenţei instalaţiei din Fordo de către Iran, în loc să o folosiţi drept pretext pentru această rezoluţie", a subliniat el.
"Vă vom urmări cu atenţie iniţiativele şi vom adopta o nouă abordare, dacă nu veţi renunţa la această politică ridicolă de încurajări şi intimidări", a avertizat el.
Ambasadorul iranian la AIEA a spus deja că ţara sa şi-ar putea limita cooperarea cu Agenţia.
Iranul ameninţă că îşi va reduce serios cooperarea cu AIEA
Publicat la 29.11.2009, 09:35:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
