Primul reactor al centralei nuclearea iraniene de la Busher va fi încărcat cu combustibil nuclear pe 21 august. "Din acel moment va fi calificat" drept operaţional, au anunţat ruşii, cei care au finalizat construcţia. Germanii au fost cei care au început-o, în 1975. Aceştia s-au retras însă după ce Statele Unite au impus un embargo asupra livrărilor de înaltă tehnologie către Iran, în urma revoluţiei islamice şi a asediului ambasadei american de la Teheran.
Rusia a preluat execuţia proiectului în februarie 2008. În 9 iulie 2010, Consiliul de Securitate ONU a aprobat a patra rundă de sancţiuni vizând Iranul pentru programul său nuclear, inclusiv controale financiare mai stricte şi un embargo vizând armele.
Construcţia centralei de la Bushehr nu a fost afectată de sancţiuni. În ajunul pornirii primului reactor, marile puteri occidentale sunt cu ochii pe Iran: acestea se tem, în pofida dezminiţirilor repetate ale Teheranului, că iranienii dezvoltă în secret un program atomic militar, sub masca proiectului civil. Dar vine declaraţia preşedintelui Ahmadinejad: că ţara sa este pregătită 'să reia la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie' discuţiile cu grupul celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU plus Germania privind un eventual schimb de combustibil nuclear.
'Promitem să oprim îmbogăţirea uraniului 20%, dacă avem asigurat combustibilul' necesar reactorului de cercetări de la Teheran, a spus Mahmoud Ahmadinejad într-un interviu pentru un ziar japonez.
Iranul e gata de tratative pentru un schimb de combustibil nuclear
Publicat la 20.08.2010, 11:36:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
