“Ne bucurăm nespus ca trupa Iris va avea ocazia să cânte înaintea celor de la AC/DC, mai ales că suntem mari admiratori cu toţii!” a declarat Cristi Minculescu, liderul Iris.
Potrivit organizatorilor concertului, Iris, trupă cu o carieră de peste 20 de ani, reprezintă cea mai potrivită alegere pentru a concerta înaintea australienilor.
În afară de Iris, înaintea recitalului trupei australiene, va mai urca pe scenă o altă formaţie al cărei nume nu a fost făcut public încă.
Fanii AC/DC mai au la dispoziţie 1.000 de bilete în faţa scenei la concertul pe care trupa îl va susţine în Bucureşti pe 16 mai, după ce organizatorii au luat decizia de a suplimenta numărul tichetelor datorită cererilor repetate venite din partea publicului.
Organizatorii concertului AC/DC recomandă fanilor să achiziţioneze bilete doar din punctele autorizate, fiind depistate deja câteva tichete obţinute fraudulos, care au fost invalidate. Toate biletele vor fi scanate la intrare, mai spun organizatorii.
Concertul AC/DC va avea loc pe 16 mai, în Piaţa Constituţiei din Capitală, începând cu ora 18.00.
Trupa australiană AC/DC a fost formată în 1973 de către fraţii Angus şi Malcolm Young. Deşi este recunoscută drept pionieră a muzicii hard rock şi heavy metal, membrii trupei au spus mereu că ceea ce cântă se numeşte rock 'n' roll.
AC/DC au devenit faimoşi cu albume precum "Let there be rock" (1977), Highway to hell (1979) şi "Back in black" (1980). Acesta din urmă a fost vândut în 42 de milioane de exemplare în întreaga lume, dintre care 22 numai în America, devenind al cincilea album în topul vânzărilor din toate timpurile în SUA.
Iris va cânta în deschiderea concertului AC/DC
Publicat la 05.05.2010, 19:14:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
Horoscop bani și carieră 7 octombrie 2026. Deciziile încep să producă efecte

People
