"Exista o dimensiune a acestei crize financiare, una mediatica, care nu trebuie neglijata si care ne influenteaza. Si inainte de a iesi din aceasta criza, noi romanii trebuie sa iesim cu criza din capul nostru. E foarte important, nu e vorba de a intra intr-o stare de euforie, dar a pune un diagnostic corect si a vedea dimensiunea adevarata a impactului crizei este o preconditie a unor politici corecte", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul unei prelegeri sustinute la Universitatea "Al.I.Cuza".
Guvernatorul BNR a vorbit si despre o "concurenta neloiala" intre specialistii care pun in practica politici de atenuare a crizei si dezbaterea publica. "Vom avea mereu probleme de comunicare si o concurenta neloiala cu dezbaterea publica de tip catastrofa. (...) Dezbaterea publica are libertatea sa spuna orice, dar noi, cei pusi sa tina de niste manete, nu avem libertatea sa facem orice si nici nu trebuie sa ne lasam influentati prea mult de dezbaterea publica decat in sensul ca atunci cand vedem ca ea se duce mult prea departe de realitate sa intervenim", a precizat guvernatorul.
Acesta a subliniat ca BNR niciodata nu a sustinut ca va "anula" criza, el apreciind ca astfel de mesaje in discursul public sau cel politic sunt “false”.
"Nu ne propunem sa oprim criza la granita, ci doar sa atenuam pantele acesteia. Actionam asupra curbelor, incercam sa atenuam pantele curbelor, nu putem ajunge nici la aplatizare si nici sa dam la o parte criza. Aceasta este o iluzie periculoasa care se transmite societatii romanesti. (...) Romania va putea sa atenueze foarte mult impactul crizei financiare din punct de vedere al autoritatilor si al politicilor macroeconomice", a mai spus guvernatorul BNR.





