"Este o perioadă de reaşezare, creditarea se va relua, că au bani şi vor avea bani, dar nu va fi ca înainte. (Bancherii, n.r.) o să constate că la dobânzile pe care cred dânşii că ar putea să ia creditarea datorită dobânzilor de pasiv, chiar nu poţi să creditezi. Nu este uşor însă acum să coboare dobânzile de pasiv fără să-şi piardă clienţii pentru care s-au bătut, sunt şi dânşii într-o cursă", a declarat Mugur Isărescu, în conferinţă de presă la Iaşi.
Isărescu a adăugat că BNR încearcă să ofere băncilor o viziune pentru următorul ciclul economic care se declanşează.
"Trebuie să facem calculele necesare ca aceste eliberări de sume să fie în conformitate cu acordul cu FMI, cu cel cu Uniunea Europeană şi cu cel de la Viena, cu băncile. Cu alte cuvinte, eliberăm resurse care sunt ale lor, dar sunt plătite, acum le dăm chiar dobânzi frumoase. Noi suntem generoşi, le dăm 3% la valută, de asta s-au şi răzgândit unii bancheri să mai ceară reducerea rezervei minime în valută", a spus guvernatorul BNR.
Isărescu a mai spus că dobânzile nu pot să meargă decât "în jos", având în vedere actualele fundamente economice care, susţine guvernatorul BNR, merg în direcţia bună.


