"Economia are toate şansele să-şi reia creşterea în acest an. Gradual", a spus guvernatorul BNR.
Acesta a spus că exporturile se vor îmbunătăţi şi că producţia industrială arată o tendinţă de creştere.
Publicat la 12.01.2011, 19:59:35
"Economia are toate şansele să-şi reia creşterea în acest an. Gradual", a spus guvernatorul BNR.
Acesta a spus că exporturile se vor îmbunătăţi şi că producţia industrială arată o tendinţă de creştere.
De asemenea, în opinia lui Mugur Isărescu, domeniile care au picat cel mai mult, construcţiile şi investiţiile directe, au ajuns "spre fundul căderii". "Efectul lor de antrenare în jos a activităţii economice va dispare", a spus Isărescu, completând că şi în domeniul investiţiilor va exista un reviriment.
Isărescu speră şi într-o îmbunătăţire a sectorului agricol. "O ţară trăieşte bine dacă îşi utilizează activele, şi un activ important este pământul şi forţa de muncă", a mai spus guvernatorul.
În ceea ce priveşte zona politică, Mugur Isărescu este de părere că politicienii vor trebui să se schimbe, "să promită mai puţin". "Să-şi ia în apropiere experţi financiari. Am glumit o dată, nu vreau să glumesc şi la început de an. Să cunoască ceva din aritmetica bugetară şi să promită cât poate să ducă economia", a mai spus guvernatorul BNR.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.