Isărescu îi răspunde lui Patriciu: Vorbeşte după ureche

BNR, Departamentul de Comunicare al băncii centrale,  i-a răspuns omului de afaceri Dinu Patriciu cu câteva  precizări privind referirile la sistemul bancar:

1. Domnul Dinu Patriciu afirmă: „ Sistemul de creditare din România trebuie restructurat de la cap la coadă, pe paliere care să ţină cont de capacitatea financiară a firmelor care vor să acceseze împrumuturi”. În acelaşi context adaugă: „Ar trebui să existe mici bănci locale, case de economii, cum există în toată lumea civilizată. Apoi, să existe treapta instituţiilor financiare regionale şi apoi marile bănci aflate deasupra lor. Noi avem un singur nivel acum, normal că suferim”. Reamintim că sistemul bancar din România, în care sunt integrate cele mai multe dintre instituţiile de credit, a fost într-adevăr restructurat de la cap la coadă. În urma acestor restructurări a rezultat un sistem bancar modern şi eficient, care la această oră are o solvabilitate de peste 14 la sută. Cu peste 6 la sută peste normele internaţionale. În legislaţia românească nu există niciun fel de restricţii de ordin geografic sau cu privire la mărimea instituţiilor de credit. Aşa că, după încheierea procesului de restructurare, a rezultat un sistem de creditare diversificat:  39 de bănci sunt universale, cu o reţea de sucursale în toată ţara (marile bănci, de deasupra, cum notează domnul Patriciu); două bănci pentru locuinţe; 48 de cooperative de credit, plus o bancă centrală a cooperativelor; 206 instituţii financiare nebancare, care acordă credite; şi 2957 de case de ajutor reciproc. Astfel de instituţii se înfiinţează atunci când există iniţiativă, capital şi interese de afaceri, o cerinţă esenţială fiind respectarea criteriilor legale.

2. În opinia domnului Patriciu, „sectorul privat a început deja să se confrunte cu probleme financiare, pentru că băncile trimit în afara ţării banii care ar fi trebuit să împrumute companiile”. După care adaugă: „Sucursalele din România au început să trimită către grupurile din care fac parte tot mai mulţi bani. Problema este că în ţară rămân sume din ce în ce mai mici la dispoziţia firmelor, care au nevoie de finanţarea investiţiilor.”  Această afirmaţie, făcută „după ureche”, este în contrast total cu realitatea din sistemul bancar. „Problema este”, cum ar spune domnul Patriciu, că sucursalele din România primesc cu precădere bani de la grupurile din care fac parte. Subliniem: primesc, nu trimit. La 31 august 2011, în băncile româneşti se aflau 22 de miliarde de euro atrase din afara ţării, între care 20,2 miliarde euro erau de la băncile-mamă.

3. Mai spune domnul Patriciu: „Sucursalele din România ale băncilor străine preferă să finanţeze Guvernul, în detrimentul sectorului privat. Va fi o lipsă de lichiditate în sectorul privat şi se simt deja blocajele financiare.” Aşa cum s-a subliniat şi în Raportul de Stabilitate pe 2011 al BNR, „poziţia de lichiditate a băncilor s-a menţinut la un nivel corespunzător”. Datele arată că nu plasamentele băncilor la Ministerul Finanţelor împiedică creditarea afacerilor. Băncile au lichiditate adecvată, de altfel creditarea economiei reale a trecut pe plus. Obstacolul real la această oră constă în aceea că majoritatea cererilor de creditare din mediul privat este nesolvabilă.

4. Domnul Patriciu mai menţionează: „Când ai 30 de miliarde în credite ipotecare în România, care sunt de fapt neperformante toate, atâta vreme cât preţul garanţiilor nu acoperă valoarea creditelor se cheamă că stai pe ouă până se strică”. La 31 iulie 2011, creditele pentru locuinţe însumau într-adevăr 30,47 miliarde lei, dintr-un total de credite de 217,89 miliarde lei. Dacă toate creditele pentru locuinţe ar fi neperformante, ar însemna că ouăle care se pot strica ar reprezenta mai puţin de 14 la sută. Dar nu sunt toate neperformante.
Adevărul este însă că cele mai multe dintre aceste credite sunt performante. În totalul creditelor mari (de peste 5000 de euro) restanţele însumează abia 4% din totalul creditelor. Cele mai multe restanţe sunt la creditele mici (sub 5000 de euro) unde restanţele au o pondere de 40 la sută din total.  În momentul de faţă, creditele neperformante din sistemul bancar românesc sunt acoperite în proporţie de 96 la sută cu provizioane. Iar dacă luăm în calcul şi garanţiile colaterale, gradul de acoperire depăşeşte 100 la sută.

5. În concluzie, domnul Patriciu afirmă: ”BNR nu poate să ţină în frâu nimic. Este absurd ca BNR, în acelaşi timp, să deţină controlul sistemului bancar şi să facă politica monetară. În aceste condiţii, normal că sunt luate decizii proaste,  precum garanţiile materiale impuse băncilor în relaţiile cu clienţii”. Sistemul pe care domul Patriciu îl consideră absurd este aplicat în multe ţări din Uniunea Europeană şi din lume. Este drept că în unele ţări s-a produs o separare a supravegherii de politica monetară. Dar, în ultima vreme, ţări care au separat supravegherea de banca centrală, în instituţii specializate, revin la sistemul unificat. România, prin lege, a menţinut supravegherea la Banca Centrală. Acest sistem este „scăpat din frâu” numai în concepţia
domnului Patriciu. În realitate, dacă la această oră contribuabilul român nu este obligat să scoată din buzunar nici măcar un singur leu pentru a finanţa bănci aflate în dificultate, această performanţă arată că tocmai unificarea politicii monetare cu supravegherea, la Banca Centrală, asigură fluiditatea şi
soliditatea sistemului bancar românesc.