Veste bune pentru țara noastră! Imaginea generală a investițiilor în România s-a îmbunătățit, potrivit constatărilor Băncii Europene de Investiții, iar așteptările legate de climatul economic au crescut substanțial, a afirmat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului "EIB Investment Survey Country Overview 2023: Romania".
"Ca și în trecut, acest eveniment se concentrează pe Studiul BEI privind investițiile, o analiză de țară foarte utilă realizată de BEI. Ediția din 2023 este concentrată pe cele mai importante probleme cu care se confruntă firmele românești astăzi, cum ar fi costurile energiei, schimbările climatice și tranziția verde. Ne bucurăm să vedem că, potrivit constatărilor BEI, imaginea generală a investițiilor în România s-a îmbunătățit față de ediția anterioară. De exemplu, așteptările legate de climatul economic au crescut substanțial în România. De asemenea, conform Sondajului, firmele românești manifestă un nivel mai ridicat de optimism decât media UE atunci când sunt întrebate despre disponibilitatea finanțării interne și externe", a declarat Mugur Isărescu, la conferința "Transforming for Competitiveness", organizată de Banca Națională a României și Banca Europeană de Investiții.
"Sondajul nostru surprinde opiniile sectorului real cu privire la: cele mai stringente probleme cu care s-au confruntat firmele în activitatea lor; costul finanțării; implicațiile unei posibile aprecieri/deprecieri a monedei naționale și impactul schimbărilor climatice. Luând în considerare preocupările tot mai mari cu privire la schimbările climatice și impactul politicilor de atenuare asupra sectorului bancar, Banca Națională a României a demarat, de asemenea, în 2021, un sondaj care surprinde principalele evoluții în materie de schimbări climatice și finanțare verde prin mai multe indicatori din cinci categorii: economie reală, risc fizic, risc de tranziție, finanțare ecologică și politici guvernamentale", a mai spus Isărescu.
Conform Sondajului BEI privind investițiile 2023, companiile românești au manifestat o rezistență peste așteptări în fața încetinirii creșterii economice și prioritizează extinderea capacității de producție. Întreprinderile românești (72%) au fost afectate în mod deosebit de șocul energetic, similar întreprinderilor din UE (68%). Firmele românești au avut aceeași probabilitate precum cele din UE în ansamblu (94% față de 95%) de a fi răspuns la șocul energetic prin adoptarea uneia sau mai multor strategii relevante. Strategiile cel mai frecvent citate de firmele românești au fost căutarea de economii/eficiență energetică (83%), renegocierea contractului de energie (65%) sau modificarea mixului energetic (64%).





