"S-a spus foarte bine că nu e treaba unei bănci centrale să intre chiar atât de adânc în economia reală. De ce o facem noi şi de ce o vom face chiar mai apăsat în perioada umărătoare, inclusiv prin sucursale? (...) Avem motiv foarte serios. Nu e vorba doar de o uşoară reorientare. Izolarea asta, sau departajarea unei bănci centrale de economia reală, o să înceapă să se estompeze. Nu ştim cum va arăta o bancă centrală în următorii şapte ani", a început Isărescu discursul la un seminar pe tema fondurilor europene, organizat la BNR de ziarul Economistul.
Oficialul BNR crede că o astfel de schimbare a poziţionării este similară implicării băncilor centrale în viaţa socială, a modului cum au început să comunice, sau similară câştigării independenţei politice, de asemenea recentă în băncile centrale europene, şi mai ales în Marea Britanie.





