"Voi face câteva precizări legate de formulări nepotrivite, care au făcut carieră în epocă şi care au rămas şi în prezent. S-a spus atunci că intervenţiile Băncii Naţionale au fost agresive, mai recent am auzit că au fost chiar barbare. În afară de faptul că e un conflict intern între ideea că dacă vrei ceva, indiferent că se numeşte curs, stabilitate, monedă naţională, operaţiunea de apărare, deci defensivă, poate fi fie agresivă, fie barbară. Cel care atacă poate să fie agresiv, că de aia atacă. Barbarismul aici cred că este un cuvânt nepotrivit", a spus Isărescu.
El a explicat că BNR va continua să apere moneda naţională până la adoptarea euro.
"Cantitativ, noi nu puteam să fim agresivi. Când vezi că în ciuda semnalelor pe care le dai, şi semnalul a fost clar, că protejăm moneda naţională, este produsul nostru, aşa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituţie emite leul şi pînă la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat. Nu cred că facem un act de barbarism dacă ne apărăm produsul. Nu fac aici un patriotism din acesta exagerat, spun un lucru absolut normal: când îţi protejezi moneda naţională nu este nici agresiv, nici barbar, cel mult poţi să eşuezi", a precizat Isărescu.
De asemenea, guvernatorul BNR a declarat că apărarea monedei naţionale în toamna anului 2008 a fost foarte importantă pentru ţară.
"Aş mai semnala un lucru care mi se pare extrem de important, anume maniera în care Banca Naţională lucrează cu băncile comerciale şi într-un fel transmite semnale. În zilele respective am transmis suficiente semnale pe toate căile şi semnalele noastre erau că o depreciere rapidă a curdului nu era o ...putea să fie un motiv de câştig şi am înţeles acest lucru pentru unele bănci comerciale, dar pentru noi era o chestiune de viaţă şi de moarte aşa cum era şi pentru ţară", a mai menţionat guvernatorul BNR.
Isărescu: Până la adoptarea euro, BNR apără leul
Publicat la 20.04.2011, 10:49:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
