"Mă uit pe cifre, iar la nouă luni din 2010 suntem la mai puţin de 70% faţă de 2009 în atragerea de fonduri comunitare. Şansele de a avea absorbţia în 2010 sub cea din 2009 sunt extrem de mari. Nu văd cum s-ar putea accelera. În ceea ce priveşte agricultura şi dezvoltarea rurală, cifrele sunt clare, în sensul că aici se va depăşi suma de anul trecut, în special datorită Fondului Europan pentru Garantare Agricolă, dar şi la Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, unde la nouă luni este ceva mai mult de 70%. La Fondul European pentru Pescuit, pescuim în continuare zero, apropo de pescari", a precizat Isărescu.
Potrivit acestuia, situaţia este critică în ceea ce priveşte fondurile structurale şi de coeziune, acolo unde gradul de absorbţie se situează la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut.
"La fondurile structurale şi de coeziune, situaţia este într-adevăr dramatică - absorbţia este la mai puţin de jumătate la nouă luni comparativ cu anul trecut. La Fondul European pentru Dezvoltare Regională, la nouă luni, absorbţia este zero. Sunt datele luate din balanţa de plăţi. La Fondul de coeziune, s-au absorbit mai puţin de o treime din fonduri faţă de anul trecut, iar la Fondul Social European, foarte puţin", a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR crede că această situaţie se datorează lipsei de interes şi de educaţie. "Eu cred că este multă delăsare, neînţelegere, lipsă de educaţie, descurajare. Mai găsesc câte cuvinte vreţi, dar nu de asta ducem lipsă", a adăugat Isărescu.
Isărescu: Situaţia fondurile structurale este critică
Publicat la 30.11.2010, 12:29:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
