Isărescu: Trebuie să adoptăm euro cât mai repede dar fără să sărim etape
Publicat la 25.04.2007, 11:55:27
România trebuie să adopte moneda euro şi cu cât o va face mai repede, cu atât mai bine, a spus, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Oficialul a precizat, însă, că în drumul ei spre adoptarea monedei unice ţara noastră nu trebuie să sară anumite etape.
"Adevărata trecere la euro se va face pe puntea solidă a unui leu tare, pentru că adoptarea monedei europene presupune existenţa unor bani sănătoşi în România", a declarat miercuri guvernatorul băncii centrale Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a amintit de procesul de denominare a leului, care a fost 'o reparaţie istorică pentru bătrânul nostru leu' şi a simplificat mult circulaţia banilor în România. 'Astăzi, BNR are în centrul atenţiei însănătoşirea monedei naţionale. Leul este locomotiva care trage sectoarele economice cu combustibil neinflaţionist', a spus Isărescu.
'Nu ştim câţi ani mai are de trăit leul nou. A fost lovit puternic, a fost în apropierea abandonului, şi după două reprize de doi ani a revenit în ofensivă. Acest meci se joacă în 24 de reprize, din care mai avem 6 - 7 reprize', a declarat Isărescu.
Bancherii au aniversat, miercuri, 140 de ani de viaţă a leului, care ar urma să fie ultima serbare de acest gen, pentru că, peste zece ani, leul nu va mai exista, cedând locul monedei unice europene. Potrivit planurilor băncii centrale, România ar urma să adopte euro în 2014, doi ani după intrarea în anticamera zonei euro, Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM2).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
