money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Islanda refuză să plătească datoria de 3,8 miliarde de euro către Marea Britanie şi Olanda

Publicat la 07.01.2010, 16:06:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Islanda refuză să plătească datoria de 3,8 miliarde de euro către Marea Britanie şi Olanda
Preşedintele Islandei este şeful statului, dar îşi foloseşte rar puterile executive. Este pentru a doua oară de la declararea independeţei de Danemarca, în 1944, când preşedintele îşi foloseşte dreptul de veto, scrie Wall Street Journal.

În Marea Britanie şi Olanda, sute de mii de clienţi ai Landsbanki au fost atraşi de dobânzile mari la depozite şi au plasat bani în programul Icesave, desfăşurat pe internet. Wall Street Journal scrie că depozitele erau "neverosimil de profitabile", în Regatul Unit, Icesave garanta că dobânzile la depozite sunt peste rata de bază a Băncii Angliei, în timp ce un număr foarte mare de olandezi erau deja clienţi ai băncii.

Când banca a dat faliment în 2008, Marea Britanie şi Olanda au plătit pagubele cauzate propriilor cetăţeni. Conform legilor europene Islanda ar fi trebuit să aibă acoperite depozitele băncii, dar falimentul celor trei mari bănci a lăsat ţara în imposibilitate de plată.

Conform Wall Street Journal, Islanda ar trebui să raburseze către cele două state 3,8 miliarde de euro, plus dobânda, timp de 15 ani. Astfel, cei 300.000 de locuitori ai ţării ar trebui să plătească 14.000 de euro fiecare, fapt ce a născut o largă opoziţie în rândul populaţiei ce va vota la referendumul din 20 februarie.

Dacă nu îşi va plătii datoria Islanda riscă să fie izolată în plan internaţional şi să işi pericliteze acordul cu FMI în valoare de aproximativ 1,45 miliarde de euro.

Oficialii britanici au declarat că “aşteaptă ca Islanda să-şi îndeplinească obligaţiile”, cei olandezi având o reacţie similară.

Şi agenţiile de rating au reacţionat la anunţul preşedintelui Grimsson. Ftich a scăzut la nivel speculativ (junk) ratingul Islandei la creditul pe termen lung în monedă străină , iar Standard and Poor’s a declarat ca o va face în curând.

Premierul islandez Johanna Sigurdardottir a încercat să liniştească opinia internaţionlă, declarând că “guvernul îşi va onora obligaţiile externe”.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite