În Statele Unite, Black Friday reprezintă o tradiţie. Pe lângă nebunia care-i apucă pe americani, buluceală din România pare o joacă de copii. Curpinşi de febra reducerilor, oamenii s-au aşezat la cozi în timpul nopţii şi au ridicat adevărate tabere de corturi! Ca să nu se plictisească, unii şi-au adus de acasă televizoare şi console de jocuri. Alţii au folosit cu încredere smartphone-urile din dotare!
În pofida protestelor angajaților, care ar fi vrut să-și petreacă Ziua Recunoștinței în familie, managerii marilor lanțuri de magazine nu au vrut, în ruptul capului, să amâne „vinerea neagră". Şi bine au făcut! Succesul comercial a fost total! Clienții s-au îmbulzit să cumpere te miri ce. În magazinele Walmart, cea mai „populară" reţea din America, mii şi mii de clienți s-au bulucit, şi-au cărat pumni, palme și chiar... poșete în cap, pentru a beneficia de super-ofertele mai mari sau mai mici.


