SănătateMihai Voican
ISTORIA chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie
Publicat la 20.12.2017, 14:48:49
Procurori ai DIICOT și polițiști de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și de la Direcția de Investigații Criminale au descins miercuri, 20 decembrie, la cinci adrese din Cluj-Napoca legate de numele și afacerile lui Mihai Lucan.
Percheziția are la bază un dosar de delapidare în care Mihai Lucan este cercetat alături de fiul său, Valerian Ciprian Lucan, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca.
Prejudiciul este de peste 5 milioane de lei (mai precis, 5.169.406 lei).
După numai nouă luni de la plecarea lui Lucan din fruntea ICUTR, medicii de aici lansau un apel public prin intermediul presei, cerându-le foștilor și potențialilor pacienți să contribuie financiar la "asigurarea continuității activității medicale".
Era o situație fără precedent. O instituție de stat − finanțată, deci, din impozitele cetățenilor − le cerea tot acestora să o salveze. Asta pentru că ICUTR nu mai putea plăti nici salariile personalului medical, potrivit pressone.ro.
„Motivul principal pentru care totul este în pragul falimentului este această spoliere a unei instituții de stat, care a fost tratată ca o moșie. Foarte mulți oameni care veneau dinafara Clujului erau transferați printr-un circuit neortodox, care trebuie demonstrat mai repede de procurori, pentru că urlă un oraș întreg”, a spus Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Românii sunt ”superangajații” Europei. Lipsesc cel mai puțin de la muncă din cauza îmbolnăvirilor

Sănătate
Cancer Treatment in Vienna and Israel for Romanians 2026 — When the Goal Is Complete Cure and When It Is a Good Life: Two Real Cases | Episode 8 of 10

Sănătate
