Aşa le strigau forţele de ordine reporterilor de televiziune care asaltau clădirea Lehman Brothers pentru a sta de vorbă cu angajaţii care ieşeau în grabă din birouri.
Pentru prima dată de când începuse să se infiltreze prin colţurile obscure ale Wall Street, criza financiară prindea contur uman şi nuanţe catastrofice.
Unul câte unul, angajaţii Lehman Brothers părăseau clădirea, ducând cu ei cutii cu obiecte personale. Auziseră zvonurile şi nu mai aveau răbdare să aştepte anunţul oficial. Înainte ca noaptea să se lase peste acea duminică de 14 septembrie, căderea Lehman Brothers era prima ştire la toate televiziunile. O zi mai târziu, banca înainta cererea pentru a intra sub protecţia legii falimentului.
Pe 15 septembrie 2008, capitalismul post-industrial, sigur şi perpetuu prosper, a suferit o lovitură puternică. Colapsul Lehman Brothers era cel mai important faliment din istoria corporatistă a Americii. Pierderile erau de zece ori mai mari decât în cazul falimentului Enron. Criza financiară devenise vizibilă, concretă, provocând panică, îngheţînd creditarea pe termen scurt şi marcând începutul crizei de lichiditate la nivel mondial.
Lehman îşi închidea porţile, forţată de datoriile de peste 600 de miliarde de dolari, valoare egală cu activele pe care le avea la acea dată. Mai mult de 100 de mii de creditori aşteptau ca banca de investiţii să le onoreze facturile.
Lehman încercase să găsească un cumpărător, dar fără succes. Ultima care rămăsese în cursa de preluare, banca britanică Barclays, îşi anunţase refuzul. Se întâmpla la numai câteva ore după ce consorţiul condus de Bank of America îşi retrăsese şi el oferta. Guvernul american nu a vrut să ofere ajutor financiar în cazul Lehman Brothers, iar băncile interesate nu au îndrăznit să se implice fără a avea acest sprijin.
Trezoreria americană şi Rezerva Federală hotărâseră să lase Lehman Brothers să cadă, pornind de la premisa că acest colaps nu va reprezenta un risc sistemic pentru lumea financiară. Puţin timp după această decizie, AIG era şi ea pe punctul de a falimenta, însă în acest caz autorităile federale au considerat compania prea mare pentru a fi lăsată să cadă. 180 de miliarde de dolari au fost injectate în asigurătorul american. Ajutor substanţial au primit şi Merrill Lynch, Bear Stearns, pentru a nu mai menţiona Fannie Mae sau Freddie Mac.
Privind în urmă, decizia în cazul Lehman Brothers e discutabilă, cu atât mai mult cu cât falimentul băncii de investiţii a îngheţat practic întregul sistem de creditare interbancară.
Restul este istorie. Trezorieria şi Rezerva Federală au convins Congresul să le pună la dispoziţie 700 de miliarde de dolari pentru a cumpăra activele toxice care poluau bilanţurile contabile ale băncilor americane. Când i-a obţinut, Trezoreria a injectat banii direct în instutuţiile financiare.
Cazul Lehman a fost, indiscutabil, un factor care a influenţat major alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008. Barack Obama triumfa. Noul lider de la Casa Albă a continuat politica pusă în practică de Trezorerie şi l-a reconfirmat pe Ben Bernanke la şefia Rezervei Federale.
"Un lucru este cert. Nu am ajuns în această criză printr-un accident al istoriei. Ne-au adus aici anii în care Washington şi Wall Street au adoptat o filosofie care considera reglementările şi supravegherea pe pieţele financiare ca nefiind necesare. Directorii generali şi executivii au devenit neglijenţi, grupurile de lobby au obţinut ceea ce au dorit, partidele politice s-au uitat în altă parte până când a devenit prea târziu" a declarat presedintele SUA, Barack Obama.
Indiferent care au fost cauzele care ne-au adus aici, un lucru este sigur. Un an după dezintegrarea Lehman Brothers, întreaga lume trăieşte încă cea mai dură perioadă de recesiune de după al doilea război mondial.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Pentru prima dată de când începuse să se infiltreze prin colţurile obscure ale Wall Street, criza financiară prindea contur uman şi nuanţe catastrofice.
Unul câte unul, angajaţii Lehman Brothers părăseau clădirea, ducând cu ei cutii cu obiecte personale. Auziseră zvonurile şi nu mai aveau răbdare să aştepte anunţul oficial. Înainte ca noaptea să se lase peste acea duminică de 14 septembrie, căderea Lehman Brothers era prima ştire la toate televiziunile. O zi mai târziu, banca înainta cererea pentru a intra sub protecţia legii falimentului.
Pe 15 septembrie 2008, capitalismul post-industrial, sigur şi perpetuu prosper, a suferit o lovitură puternică. Colapsul Lehman Brothers era cel mai important faliment din istoria corporatistă a Americii. Pierderile erau de zece ori mai mari decât în cazul falimentului Enron. Criza financiară devenise vizibilă, concretă, provocând panică, îngheţînd creditarea pe termen scurt şi marcând începutul crizei de lichiditate la nivel mondial.
Lehman îşi închidea porţile, forţată de datoriile de peste 600 de miliarde de dolari, valoare egală cu activele pe care le avea la acea dată. Mai mult de 100 de mii de creditori aşteptau ca banca de investiţii să le onoreze facturile.
Lehman încercase să găsească un cumpărător, dar fără succes. Ultima care rămăsese în cursa de preluare, banca britanică Barclays, îşi anunţase refuzul. Se întâmpla la numai câteva ore după ce consorţiul condus de Bank of America îşi retrăsese şi el oferta. Guvernul american nu a vrut să ofere ajutor financiar în cazul Lehman Brothers, iar băncile interesate nu au îndrăznit să se implice fără a avea acest sprijin.
Trezoreria americană şi Rezerva Federală hotărâseră să lase Lehman Brothers să cadă, pornind de la premisa că acest colaps nu va reprezenta un risc sistemic pentru lumea financiară. Puţin timp după această decizie, AIG era şi ea pe punctul de a falimenta, însă în acest caz autorităile federale au considerat compania prea mare pentru a fi lăsată să cadă. 180 de miliarde de dolari au fost injectate în asigurătorul american. Ajutor substanţial au primit şi Merrill Lynch, Bear Stearns, pentru a nu mai menţiona Fannie Mae sau Freddie Mac.
Privind în urmă, decizia în cazul Lehman Brothers e discutabilă, cu atât mai mult cu cât falimentul băncii de investiţii a îngheţat practic întregul sistem de creditare interbancară.
Restul este istorie. Trezorieria şi Rezerva Federală au convins Congresul să le pună la dispoziţie 700 de miliarde de dolari pentru a cumpăra activele toxice care poluau bilanţurile contabile ale băncilor americane. Când i-a obţinut, Trezoreria a injectat banii direct în instutuţiile financiare.
Cazul Lehman a fost, indiscutabil, un factor care a influenţat major alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008. Barack Obama triumfa. Noul lider de la Casa Albă a continuat politica pusă în practică de Trezorerie şi l-a reconfirmat pe Ben Bernanke la şefia Rezervei Federale.
"Un lucru este cert. Nu am ajuns în această criză printr-un accident al istoriei. Ne-au adus aici anii în care Washington şi Wall Street au adoptat o filosofie care considera reglementările şi supravegherea pe pieţele financiare ca nefiind necesare. Directorii generali şi executivii au devenit neglijenţi, grupurile de lobby au obţinut ceea ce au dorit, partidele politice s-au uitat în altă parte până când a devenit prea târziu" a declarat presedintele SUA, Barack Obama.
Indiferent care au fost cauzele care ne-au adus aici, un lucru este sigur. Un an după dezintegrarea Lehman Brothers, întreaga lume trăieşte încă cea mai dură perioadă de recesiune de după al doilea război mondial.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
