money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Istoria crizei britanice

Publicat la 23.01.2009, 08:04:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Istoria crizei britanice

Pe 13 septembrie 2007 apar în presă primele informaţii potrivit cărora banca ipotecară Northern Rock a solicitat un ajutor de urgenţă de la Banca Angliei, pe fondul problemelor de finanţare. După o zi, cozi imense se formează la ghişeele băncii şi se fac retrageri de peste 1 miliard de lire, aproximativ 5% din totalul depozitelor. Este primul incident de acest gen din ultima sută de ani. În doar câteva zile, volumul retragerilor se dublează iar guvernul este nevoit să anunţe garantarea tuturor depozitelor.

Pe 19 septembrie, Banca Angliei injecteaza 10 miliarde de lire în piaţă, pentru a reduce costul împrumuturilor interbancare. Peste aproximativ două luni, banca centrală oferă primele statistici care consemnează un recul pe segementul împrumuturilor ipotecare.

Numărul creditelor acordate atinge minimul ultimilor trei ani. Pe 6 decembrie, dobânda de politică monetară este redusă cu 0,25 de puncte procentuale la 5,5%. La doar cinci zile, Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei şi băncile centrale ale Elveţiei şi Canadei iau prima măsură concertată de natură să ofere lichidităţi pieţei interbancare. Bursele sunt însă în picaj.

Pe 21 ianuare, indicele FTSE 100 pierde peste 5,5 procente, cel mai pronunţat declin de la atacurile din 11 septembrie 2001.

Băncile se confruntă cu un număr tot mai mare de executări silite. Nivelul acestora atinge maximul din 1999. Pe 17 februarie, guvernul decide să naţionalizeze Northern Rock. Autorităţile alocă în total 55 de miliarde de lire sub forma de împrumuturi şi garanţii de credite. Decizia este aspru criticată de mai mulţi reprezentanţi ai sectorului privat care intenţionau să preia banca în urma unei licitaţii. Nici Bruxellesul nu vede cu ochi buni mutarea executivului de la Londra.

Banca Angliei operează o nouă reducere a dobânzii cheie la 5%, iar pe 21 aprilie, anunţă un plan de 50 de miliarde de lire menit să limiteze impactul crizei creditelor. Iniţiativa presupune preluarea de active riscante în schimbul bondurilor guvernamentale.

O zi mai târziu, Royal Bank of Scotland anunţă deprecieri de active de 5,9 miliarde de lire şi intenţia de a lansa o emisiune de acţiuni de 12 miliarde de lire, cea mai mare din istoria corporatistă britanică.

Pe 30 aprilie, statisticile Nationwide consemnează prima scăderea anualizată a preţului la proprietăţi, de 1%. În vara lui 2008, ştirile negative din sectorul bancar se ţin lanţ. HBOS încearcă fără success să emită noi acţiuni şi înregistrează o creştere de aproape 40% a nivelului de credite neperformante. Un alt creditor ipotecar, Bradford and Bingley înregistrează pierderi de 26,7 milioane.

Pe 2 septembrie, trezoreria decide să elimine taxa de timbru pentru proprietăţile care costă sub 175.000 de lire, pe o perioadă de un an. Peste două săptămâni, Lloyds TSB anunţă că preia cel mai mare creditor ipotecar britanic HBOS, în schimbul a 12 miliarde de lire. Anunţul vine în urma deprecierilor puternice ale acţiunilor HBOS.

Pe 29 septembrie, guvernul naţionalizează Bradford and Bingley şi preia controlul asupra unui portofoliu de credite de aproximativ 50 de miliarde de lire. La începutul lui octombrie, Autoritatea pentru Servicii Financiare ridică limita depozitelor garantate de stat la 50.000 de lire. Pe 8 octombrie, executivul expune detaliile unui pachet de salvare destinat sectorului bancar, în valoare de 50 de miliarde de lire.

Guvernul mai oferă 200 de miliarde de lire ca support pentru împrumuturile pe termen scurt. La doar câteva zile, premierul Gordon Brown anunţă una dintre cele mai mari naţionalizări din istoria Marii Britanii.

Autorităţile injectează 37 de miliarde de lire în Royal Bank of Scotland şi în entitatea rezultată din fuziunea dintre HBOS şi Lloyds TSB, iar guvernul preia 60% din acţiunile RBS şi 40% din Lloyds TSB şi HBOS. Mutarea este apreciată la nivel global şi dă naştere aşa-numitului “model Brown”. Măsuri similare sunt luate la scurt timp de autorităţile americane. Pe 24 octombrie, Biroul Naţional de Statistică anunţă că economia britanică se află în pragul recesiunii.

În perioada cuprinsă între iulie şi septembrie 2008, PIB-ul suferă o contracţie de 0,5%, prima scădere din ultimii 16 ani. Pe 6 noiembrie, Banca Angliei ia prin surprindere analiştii şi reduce dobânda de politică monetară cu 1,5 puncte procentuale, la 3%.

În cadrul proiectului de buget prezentat de Alistair Darling pe 24 octombrie, guvernul anunţă o serie întreagă de măsuri menite să sprijine economia. Printre acestea, o scădere temporară a TVA-ului de la 17,5% la 15%. Darling anunţă totodată că datoria publică va atinge cote record. p11

Indicele FTSE 100 închide anul cu o pierdere de 31,3%, cea mai mare de la lansarea indicelui cu 24 de ani în urmă.

Pe 8 ianuarie, banca centrală britanică reduce dobânda de politică monetară la 1,5%, cel mai scăzut nivel din ultimii 315 ani. Şase zile mai târziu, guvernul anunţă că va garanta credite pentru IMM-uri, în valoare de 20 de miliarde de lire.

Pe 19 ianuarie, guvernul vine cu cel de-al doilea pachet de salvare destinat băncilor, în valoare de aproximativ 100 de miliarde de lire. Totodată statul îşi majorează participarea în RBS de la 58% la 70%.
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite