România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar International in 1972. Pana in 1989, tara noastra a incheiat cu FMI trei acorduri stand-by. Prin aceste acorduri, tarile membre au dreptul de a imprumuta o suma intr-o anumita valuta de la Fond, in cursul unei perioade date, cu conditia respectarii de catre acestea a unor criterii si conditii stabilite prin programul elaborat si aprobat de Consiliul Executiv al organizatiei.
Dupa anul 1990, incheierea acordurilor cu FMI a fost o necesitate pentru Romania, care se confrunta la acea vreme cu un deficit extern important, de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Aceste acorduri erau necesare pentru rezolvarea problemelor balantei de plati si procurarii de capitaluri de pe pietele internationale.
In anul 1991 a fost deschisa o reprezentanta permanenta a FMI la Bucuresti, iar in ultimii 18 ani, Romania a incheiat 7 acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima transa. Diferentele semnificative dintre volumul creditului aprobat si suma trasa efectiv s-au datorat atat conditiilor severe impuse de Fond cat si nerespectarii de catre Romania a programului de reforma.
Primul aranjament stand-by, cel din 1991a fost orientat in special pe reforma sistemului financiar-bancar si conturarea unui cadru legislativ si institutional specific economiei de piata. Efectele urmarite nu au fost la nivelul asteptarilor: consumul de materii prime si energie a fost incurajat in continuare prin mentinerea unor preturi scazute, nerealiste, ritmul economisirii si al investitiilor interne a scazut, la fel si productia interna.


