Pe 12 iulie 2011, agenția Moody's a tăiat ratingul suveran al Irlandei cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1 — adică sub pragul "investment grade", direct în teritoriul speculativ. Motivarea era brutală în simplitatea ei: agenția considera tot mai probabil că Dublinul va avea nevoie de un al doilea pachet de salvare, iar creditorii privați vor fi puși să contribuie. Randamentele la obligațiunile irlandeze pe 10 ani săreau spre 13%, un nivel la care nicio economie nu se poate finanța sănătos.
Trei state pe marginea prăpastiei, într-o singură vară
Irlanda primise deja, în noiembrie 2010, un pachet UE-FMI de 85 de miliarde de euro, după ce garantase în bloc datoriile băncilor prăbușite în urma bulei imobiliare. Cu doar o săptămână înainte, pe 5 iulie, Moody's tăiase și Portugalia la junk. Grecia era deja acolo. Piețele începeau să se întrebe cine urmează — și privirile se îndreptau spre Spania și Italia, economii mult prea mari pentru a fi salvate cu instrumentele de atunci.
Investitorii nu știau, în acea vară, dacă zona euro va supraviețui în forma existentă. Se vorbea deschis despre ieșirea Greciei, despre reintroducerea drahmei, despre efectul de domino. Ce nu știau atunci era că peste puțin mai mult de un an, în iulie 2012, Mario Draghi avea să rostească celebrul "whatever it takes" care a rupt spirala. Până acolo însă, fiecare decizie de rating era citită ca un potențial detonator.
Retrogradarea care a devenit una dintre cele mai proaste chemări din istorie
Iată paradoxul: momentul în care Irlanda a fost declarată "junk" a fost aproape de fundul gropii. Guvernul de la Dublin a mers pe austeritate dură, a restructurat sistemul bancar și a păstrat cota de impozitare pe profit de 12,5% care atrăgea multinaționalele. Irlanda a ieșit din programul de asistență în decembrie 2013, prima din statele salvate care a făcut-o. A urmat o revenire spectaculoasă, poreclită "Celtic Phoenix", cu creșteri economice de invidiat în restul deceniului. Cine a cumpărat obligațiuni irlandeze exact când Moody's le condamna a făcut una dintre cele mai bune afaceri ale deceniului.
Ratingul spune unde ai fost, nu unde mergi
Lecția e incomodă pentru cine tratează agențiile de rating ca pe oracole. Ele reacționează la ce s-a întâmplat deja, nu la ce urmează. De cele mai multe ori confirmă panica atunci când e la apogeu, nu înainte. Un investitor care ar fi vândut tot la vederea etichetei "junk" ar fi vândut exact la minim.
Pentru România, subiectul e cât se poate de actual. Suntem la BBB-, ultima treaptă de investment grade, cu perspectivă negativă și un deficit bugetar care sperie. Distanța până la junk se măsoară în decizii fiscale, nu în declarații. Diferența dintre Irlanda de atunci și noi de acum este că irlandezii au avut un plan credibil și l-au respectat. Ratingul se recâștigă prin execuție, nu prin comunicate. Iar piața, spre deosebire de agenții, taxează imediat.



