Pe 12 august 1981, la hotelul Waldorf Astoria din New York, IBM prezenta modelul 5150 — un calculator personal cu procesor Intel 8088, 16 kilobytes de memorie și un preț de pornire de 1.565 de dolari. Nu părea o revoluție. Era o cutie beige cu tastatură. Doar că, în următorii ani, acea cutie avea să dea naștere unei industrii de sute de miliarde de dolari și să transforme companii obscure precum Microsoft și Intel în giganți globali.
O economie strânsă în menghina lui Volcker
Contextul din vara lui 1981 era brutal. Rezerva Federală, condusă de Paul Volcker, ridicase dobânda de referință spre 20% pentru a sugruma o inflație care depășise 13% cu un an înainte. Statele Unite se îndreptau spre o recesiune care avea să lovească în plin în 1982. Nimeni nu se aștepta ca într-un astfel de climat un produs de consum scump să prindă.
IBM însăși nu credea prea mult în proiect. Compania îl dezvoltase într-o divizie mică din Boca Raton, Florida, în doar un an, folosind componente cumpărate de la alții — un procesor Intel și un sistem de operare, MS-DOS, licențiat de la o firmă necunoscută condusă de un tânăr pe nume Bill Gates. Ca să meargă repede, IBM a folosit o arhitectură deschisă. Aici a fost, simultan, geniul și greșeala fatală.
Cum IBM a construit o piață pe care a pierdut-o
Arhitectura deschisă a permis oricui să construiască un calculator compatibil. Compaq a scos prima clonă legală în 1982, apoi au venit Dell, HP și zeci de asamblatori asiatici. Standardul „IBM PC compatible" a devenit universal, dar profitul s-a scurs spre cei care controlau piesele esențiale: Intel pentru procesoare și Microsoft pentru sistemul de operare. Așa s-a născut ecosistemul „Wintel", care avea să domine trei decenii.
