Pe 22 august 2014, la simpozionul anual al băncilor centrale de la Jackson Hole, în munții din Wyoming, Mario Draghi, pe atunci președintele Băncii Centrale Europene, a rostit un discurs care a schimbat direcția politicii monetare din zona euro. A recunoscut deschis că așteptările privind inflația scădeau periculos și că BCE va folosi toate instrumentele disponibile. A fost primul semnal clar că Europa se îndrepta spre relaxare cantitativă, programul masiv de cumpărare de obligațiuni care avea să înceapă câteva luni mai târziu.
O zonă euro care aluneca spre deflație
Contextul era sumbru. Inflația din zona euro coborâse la doar 0,4% în august 2014, mult sub ținta de aproape 2% a BCE. Economia germană tocmai raportase o contracție în al doilea trimestru, iar Italia intrase din nou în recesiune tehnică. Rata șomajului în zona euro stătea încă la peste 11%. Investitorii se temeau că Europa repeta scenariul japonez, adică ani de stagnare și prețuri în scădere.
Ce nu știau piețele atunci era cât de departe era dispus Draghi să meargă. Doi ani mai devreme spusese celebrul "whatever it takes" care oprise criza datoriilor suverane. La Jackson Hole a mers mai departe, abandonând textul pregătit și adăugând pasaje improvizate despre necesitatea acțiunii. Randamentele obligațiunilor germane pe zece ani coborâseră deja sub 1%, un nivel considerat de neconceput cu ani în urmă.
Începutul erei dobânzilor negative
Ce a urmat a modelat un deceniu întreg. În ianuarie 2015, BCE a lansat oficial programul de quantitative easing, cumpărând obligațiuni de 60 de miliarde de euro pe lună. Dobânda de depozit a coborât în teritoriu negativ, iar băncile ajungeau să plătească pentru a ține bani la banca centrală. Euro s-a depreciat semnificativ față de dolar, ceea ce a ajutat exporturile germane și italiene.
