Astăzi în istorie, 3 octombrie: Congresul american aprobă planul de salvare TARP

Pe 3 octombrie 2008, președintele George W. Bush semna legea care crea Troubled Asset Relief Program, cunoscut tuturor sub numele de TARP. Valoarea programului: 700 de miliarde de dolari. Era cea mai mare intervenție guvernamentală în economie de la Marea Depresiune încoace, iar votul final din Camera Reprezentanților a venit după ce, cu doar câteva zile înainte, aceiași politicieni respinseseră planul și trimiseseră Dow Jones în cădere cu 777 de puncte într-o singură ședință.

Un sistem financiar care se topea sub ochii tuturor

Lehman Brothers se prăbușise pe 15 septembrie. AIG fusese naționalizat de facto câteva zile mai târziu. Washington Mutual intrase în cel mai mare faliment bancar din istoria americană. În toamna lui 2008, băncile pur și simplu nu mai aveau încredere una în alta, iar piața creditului interbancar se blocase. Rata LIBOR pe trei luni urcase la niveluri care speriau orice trezorier, iar firme mari nu mai reușeau să-și finanțeze operațiunile de zi cu zi.

Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, venise inițial în fața Congresului cu un document de trei pagini care îi cerea practic puteri nelimitate ca să cumpere active toxice de la bănci. A fost respins cu dispreț. Investitorii nu știau atunci cât de adânc mergea gaura din bilanțurile băncilor. Nici băncile nu știau, de fapt. Nimeni nu putea pune un preț corect pe acele titluri legate de credite ipotecare, și tocmai asta era problema.

Banii au ajuns la bănci, nu la activele toxice

Interesant este ce s-a întâmplat după semnare. Planul inițial prevedea cumpărarea de active toxice, dar Trezoreria a schimbat rapid direcția și a injectat direct capital în bănci prin achiziția de acțiuni preferențiale. Nouă bănci mari au primit primele tranșe în octombrie 2008. În cele din urmă, din cele 700 de miliarde aprobate, s-au cheltuit efectiv în jur de 440 de miliarde, iar statul american a recuperat aproape toată suma, ba chiar a ieșit pe profit pe segmentul bancar.

TARP a stabilit un precedent care ne bântuie și azi: ideea că anumite instituții sunt pur și simplu prea mari ca să fie lăsate să cadă. A urmat reforma Dodd-Frank, teste de stres anuale și cerințe de capital mult mai dure. Dar a rămas și resentimentul public față de salvarea bancherilor cu bani publici, un resentiment care a alimentat mișcări politice de ambele extreme în anii următori.

Ce înseamnă asta pentru cineva care investește azi

Lecția nu e că statul vine mereu să salveze piețele. E mai subtilă. În criza din 2008, cei care au vândut în panică la începutul lui octombrie au ratat una dintre cele mai puternice reveniri bursiere din istorie, chiar dacă fundul pieței a venit abia în martie 2009. România n-a avut un TARP, iar BNR a gestionat criza prin alte pârghii, dar efectul s-a simțit din plin la BVB, unde indicii s-au prăbușit cu peste 70% de la vârf. Când panica e maximă și nimeni nu mai poate pune un preț pe nimic, exact atunci se nasc oportunitățile. Problema e că foarte puțini au stomacul să le prindă.