money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Italia, aproape de colaps economic

Publicat la 12.07.2011, 06:12:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Italia, aproape de colaps economic

Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel la autorităţile italiene să ia măsuri pentru a preveni un adevărat dezastru.

Cu datorii uriaşe şi cu un guvern dezbinat, Italia a intrat pe lista neagră a investitorilor, care se tem că ţara va fi următoarea victimă a crizei care macină de mai bine de un an Europa. Creşterea economică fragilă, de numai 0,1%, rezultatele îngrijorătoare ale testelor de stress făcute băncilor italiene şi disputa dintre premierul Silvio Berlusconi şi ministrul de Finanţe, Giulio Tremonti pe tema reformelor au amplificat nervozitatea pieţelor.

Bursele şi euro s-au depreciat, iar randamentele obligaţiunilor italiene au crescut la maximul ultimilor nouă ani, de 5,28%, ca urmare a temerilor că a treia cea mai mare economie din zona euro ar putea fi trasă în criza datoriilor suverane. Într-un gest fără precedent, cancelarul german, Angela Merkel i-a telefonat şefului guvernului italian, Silvio Berlusconi, pentru a-i cere adoptarea rapidă de Parlament a planului de austeritate pentru a calma pieţele financiare.

"Italia trebuie să transmită un semnal clar, prin aprobarea unui buget care să ţină cont de nevoia de cumpătare şi de consolidare.", a declarat cancelarul Germaniei.

Tensiunile dintre premierul Berlusconi şi ministrul de Finanţe, Giulio Tremonti au plecat de la pachetul de măsuri de austeritate propus de ministrul de finanţe şi de la refuzul acestuia de a adopta reducerile de taxe propuse de prim-ministru.

Planul, ce ar urma să se deruleze în următorii 3 ani, prevede, printre altele, ingheţarea salariilor din sectorul bugetar, creşterea vârstei de pensionare, majorarea TVA cu un punct procentual, introducerea unui impozit progresiv pe venit de la 20 la 40%, unificarea taxei de profit la 20 la sută în 2014 şi creşterea impozitelor pe contractele financiare. Autorităţile speră să facă astfel economii de 47 de miliarde de euro şi să ajungă la un deficit zero până în 2014.

Sursa foto: eimagini.info

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite