Odată cu numirea lui Filippo Patroni Griffi în postul de ministru al funcţiei publice, guvernul are acum în total 18 miniştri, dintre care Monti care conduce de asemenea Ministerul Economiei.
Printre cele mai cunoscute nume figurează cel al noului viceministru al economiei, directorul general al Trezoreriei Vittorio Grilli, considerat apropiat al fostului ministru Giulio Tremonti şi care a fost prezentat să devină noul guvernator al Băncii centrale a Italiei, un post care în ultimul moment i-a fost încredinţat lui Ignazio Visco, vicedirector general al acestei instituţii.
Fostul reprezentant special al ONU pentru Afganistan, Staffan de Mistura, a fost la rândul său numit secretar de stat pentru afaceri externe.
Consiliul de miniştri, care s-a întâlnit luni seară, a numit în total trei viceminiştri şi 25 de secretari de stat. Aceşti noi membri ai guvernului vor depune jurământul de învestitură marţi dimineaţă în faţa preşedintelui republicii.
Italia: Mario Monti şi-a completat guvernul
Publicat la 29.11.2011, 07:39:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
