Analiza institutului de statistică, în mai multe puncte apropiată de cea a Băncii Italiei, arată că deficienţele Italiei datează cu mult timp înainte. În rezumat, s-au combinat mai multe greşeli ale clasei conducătoare, nu doar ale politicienilor ci şi ale întreprinzătorilor, chiar funcţionarilor precum şi ale altor puteri constituite.

 

Nu este de mirare faptul că în mai multe rânduri, la urne şi în pieţe, s-a manifestat o intoleranţă totală faţă de 'cei de sus'. În situaţii de acest gen îşi fac loc demagogii. De altfel, întreaga colectivitate a conştientizat târziu gravitatea crizei: percepţia datelor economice - şi acest lucru este ilustrat de Istat - a fost până în vara anului 2011 puternic influenţată de mass-media, în special de TV.

 

În aceeaşi zi în care statisticile naţionale informau că salariile sunt la aproximativ acelaşi nivel de acum 20 de ani, la Paris, OCDE sugera o reducere a salariilor reale pentru a creşte competitivitatea şi a reduce şomajul. Sunt, din păcate, două feţe ale aceleiaşi monede. Productivitatea în Italia a rămas pe loc în timp ce în alte ţări a crescut. Ceilalţi produc cu aceeaşi cantitate de muncă mai multe bunuri, în timp ce italienii nu o fac, scrie Epoch Times. 

 

Italienii au fost loviţi de o lene misterioasă, relevă editorialul. Potrivit Istat, alegeri greşite ale companiilor şi statului s-au întrecut care mai de care. Un număr mare de companii nu folosesc deplin noile tehnologii, nu pot creşte în dimensiune şi nici nu se pot organiza mai bine. O frână în calea lor sunt ineficienţa publică, transporturile dificile, proasta pregătire, justiţia civilă lentă, în timp ce evaziunea fiscală favorizează activităţile cele mai ineficiente ale economiei subterane.

 

O perioadă de profituri industriale mari, cu începere din 1993, care a durat aproape un deceniu, nu a crescut şi nici nu a diversificat investiţiile în structurile productive. Italia fabrică mai mult sau mai puţin aceleaşi mărfuri. Din 2000 până în 2005, guvernanţii au risipit beneficiile euro. Ponderea mică a ratei dobânzii la datoria publica a fost utilizată pentru a creşte cheltuielile.

Mai devreme sau mai târziu toate problemele reapar şi trebuie rezolvate, de asemenea, greşelile vin la lumină şi se plătesc, conchide editorialul.