Iuşcenko declară rezolvată problema datoriilor, Gazprom subliniază că nu există un contract pe 2008
Publicat la 27.02.2008, 13:18:08
La Moscova, Gazprom a precizat că a primit datoriile pentru gazul livrat anul trecut, dar a descris starea livrărilor pe 2008 drept "gravă", pentru că nu s-a semnat încă niciun acord între cele două părţi.
Iuşcenko a declarat că marţi seară s-au făcut plăţi de 2,2 miliarde de hrivnii (435 milioane de dolari) pentru livrări anterioare şi a prezentat clar poziţia Ucrainei într-o discuţie cu preşedintele rus Vladimir Putin.
"La momentul când a avut loc conversaţia noastră, principala problemă cu plăţile pentru 2007 fusese eliminată", a declarat Iuşcenko într-un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei. Iuşcenko a criticat din nou guvernului Iuliei Timoşenko pentru că funcţionează "la cote de avarie", referire la amânarea plăţilor restante.
Gazprom a anunţat marţi că 1,9 miliarde de metri cubi de gaz au dispărut, iar costul acestora este considerat în prezent ca adăugându-se la datoria ucraineană. Grupul rus a mai spus că va reduce cu 25% livrările către Ucraina începând din 3 martie dacă nu sunt plătite restanţele, a doua ameninţare de acest gen într-o lună.
Miercuri, Gazprom a confirmat plata, dar purtătorul de cuvânt Serghei Kuprianov a spus că plata restanţelor nu este "un motiv de mândrie".
"Între timp, problemele cu livrarea de gaz pe 2008 se agravează", a spus el într-un comunicat. "Nu s-a semnat niciun contract până în prezent cu privire la livrările de gaz rus şi din Asia Centrală pe 2008, ceea ce înseamnă că Ucraina consumă gaz pentru care nu are contract".
Ministrul ucrainean al energiei Iuri Prodan declarase mai devreme, miercuri, că s-a făcut o nouă plată de 2,4 miliarde de hrivnii (475 milioane dolari) pentru gaz consumat anul trecut şi că datoriile pentru 2007 "trebuie considerate un subiect închis".
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
