money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Iuşcenko spune că un preţ privilegiat la gaze este unul politic, ce afectează independenţa

Publicat la 13.01.2009, 15:23:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Iuşcenko spune că un preţ privilegiat la gaze este unul politic, ce afectează independenţa

"Trebuie să înţelegem că totul se plăteşte, inclusiv gazul, iar un preţ privilegiat este unul politic, care ne afectează independenţa", a spus preşedintele adresându-se compatrioţilor săi, în condiţiile în care Ucraina a plătit gazul rusesc până în decembrie 2008 cu 179,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi, adică un preţ mult mai mic decât cel practicat de Gazprom în cazul europenilor. După eşecul negocierilor cu Gazprom şi sistarea livrărilor către Ucraina şi apoi către Europa, Rusia a spus că nu mai are disponibilitatea de a practica preţuri preferenţiale în cazul Ucrainei, cerând Kievului un preţ "european", de aproape 500 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.

În context, Iuşcenko s-a arătat mirat de afirmaţiile unor lideri europeni, care au cerut Ucrainei să treacă la preţuri de piaţă în relaţia cu Rusia. Preşedintele ucrainean a reamintit că nu există un mecansim unic european de formare a preţului la gaze sau o politică a gazului comună, fiecare ţară impunându-şi preţurile în funcţie de condiţiile particulare.

Iuşcenko a repetat marţi că Ucraina nu pune piedici tranzitului de gaz rusesc către Europa şi nu fură gaz, aşa cum o acuză Rusia. "Ucraina a fost, este şi va rămâne o ţară de tranzit de încredere şi nu a făcut niciun pas în vederea sistării livrărilor de gaz către statele UE", a declarat Iuşcenko. "Începând cu 1 ianuarie 2009 Ucraina nu a selecţionat ilegal gaz. Nu a fost furat niciun metru cub de gaz în 2009 şi nici în 2008", a subliniat şeful statului ucrainean.

El a remarcat că, în pofida acuzaţiilor repetate de furt, Rusia nu a dat în judecată statul ucrainean. În opinia lui Iuşcenko, scopul Rusiei în actuala criză a gazului este de a dovedi că Ucraina este o ţară nesigură pentru tranzit şi de a accelera construirea unor trasee alternative de transport, care să excludă Ucraina.

Pe de altă parte, Iuşcenko susţine că Ucraina este deschisă pentru negocieri pe tema livrării gazului rusesc şi a tranzitului acestuia către Ucraina. "Noi am fost şi rămânem partea constructivă în procesul de negocieri cu Rusia", a spus preşedintele Iuşcenko.

Ucraina a pregătit un proiect de tranzit al gazului rusesc pe teritoriul ei, a mai declarat preşedintele ucrainean. "Ucraina a pregătit proiectul de înţelegere tehnică, care răspunde problemelor de tranzit al gazului", a anunţat Iuşcenko.

El a anunţat, de asemenea, că s-a înţeles cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, să înfiinţeze o comisie comună care să clarifice situaţia creată în jurul tranzitului de gaz către Europa, via Ucraina. Potrivit preşedintelui Iuşcenko, comisia va trebui să stabilească ce s-a întâmplat în perioada 1-7 ianuarie.

"Este foarte important ca furnizarea gazului rusesc să fie reluată în direcţiile ce au funcţionat până în 31 decembrie 2008", a mai spus Iuşcenko.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite