"Asta înseamnă cam 1.750 euro pe bugetul de stat, 1.150 euro primăria şi cam 700 - 750 euro proprietarii. Asta ne-a ieşit nouă pe media mediilor. Mă bucur că aproximativ 90% din proiectele propuse din teritoriu se încadrează în această sumă. Am lansat această medie pornind de la puţinele blocuri care s-au reabilitat în ultimii opt ani, adică 89 de blocuri, cu aproximativ 1.800 de locuinţe, aproape nimic la nivel naţional“, a declarat ministrul Blaga.
Conform declaraţiilor ministrului, blocurile care vor fi reabilitate termic sunt situate în toate zonele ţării, în toate regiunile climatice, suma fiind calculată pentru toate lucrările obligatorii prevăzute de Ordonanţa 18/2009, respectiv izolarea hidro şi termo a parterului, acolo unde nu sunt spaţii comerciale, termo şi hidroizolarea acoperişului şi schimbarea întregii tâmplării cu tâmplărie performantă, anveloparea propriu-zisă, plus lucrările de montare-demontare a instalaţiilor de pe blocuri - telefonie, cabluri, gaze – şi lucrări de refacere a instalaţieilor termice. Din aceste cheltuieli nu vor face parte cele pentru mansardarea blocurilor, aceste cheltuieli trebuind să fie suportate de către proprietari, chiar dacă acestea vor fi parte componentă a proiectelor generale.
"Ţinta clar prevăzută în lege este să nu se depăşească un consum de 100kw/oră/mp suprafaţă utilă, asta însemnând consum energetic clasa A, în condiţiile în care acum ne încadrăm la clasa D - E, cu 280 kw/oră. Pentru finanţarea programului, ministerul a prevăzut un buget de 360 milioane lei vechi, iar prioritizarea proiectelor va fi pe principiul «primul venit, primul servit»“, a încheiat Vasile Blaga.
Plenul Senatului a adoptat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, de urgenţă, fără să aducă amendamente, Ordonanţa de Urgenţă privind proiectul de reabilitare termică a locuinţelor.

