J.Constantinescu:Compania energetică va conduce la tranzacţii netransparente
Publicat la 27.10.2008, 19:35:47
Procesul de restructurare a fostei CONEL prin separarea activităţilor din sectorul energetic a condus la creşterea performanţelor economice ale tuturor operatorilor din această industrie. Ceea ce înseamnă că nu se justifică gruparea mai multor operatori din piaţă în scopul creşterii performanţelor acestora, susţine preşedintele IRE, Jean Constantinescu. El apreciază că impactul creării acestei companii va fi total nefavorabil atît în ceea ce priveşte lichiditatea pieţei cît şi în priviinţa transparenţei tranzacţiilor.
“Pentru piaţa de energie este o lovitură grea. O piaţă de energie care şi-a construit expertiza şi platformele de tranzacţionare cu eforturi în ultimii zece ani se vede acum în situaţia de a-şi scade radical lichiditatea. Cea mai mare parte din energia acestor producători o să fie dirijată prin propriul furnizor. O tranzacţionare netrasparentă ne întoarce la originile acelor contracte controversate din care statul român şi contribuabilul au pierdut atât,“ a declarat preşedintele IRE, Jean Constantinescu.
O altă miză majoră , susţine Jean Constantinescu, este pregătirea unui mecanism de privatizare a hidrocentralelor.
Cât priveşte argumentul necesităţii creării unui jucător regional, Valeriu Binig, analist în sectorul energetic, spune că nu este realist. Compania va intra în competiţia cu mariile grupuri energetice prezente pe piaţa regională şi care dispun de bugete de zeci de miliarde de euro.
“Compania naţională ar trebui să ofere preţuri mai avantajoase şi să se prezinte ca un investitor mai avantajos decât marii jucători prezenţi deja pe pieţele respective. Această bătălie este pierdută din start,” consideră Valeriu Binig, analist pe piaţa de energie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



