J. Valvis: Efectul benefic al crizei este orientarea companiilor spre eficientizare
Publicat la 03.11.2008, 15:06:51
Omul de afaceri Jean Valvis vede în criza financiară şi un substrat moral. Printre problemele identificate de acesta se află câştigurile exagerate pe care le înregistrau companiile financiare faţă de cele din economia reală.
"Chiar dacă risc să fiu calificat drept moralist, eu spun că trecem de o criză care nu este numai criză tehnică a sistemului bancar, dar într-o criză morală, unde e normal să fie făcuta speculă. Economia este ceva foarte creativ şi sănătos. Specula financiară e o boală şi e bine să sufere puţin să curaţăm situaţia", a declarat Jean Valvis, om de afaceri.
Regulile după care acţioneaza instituţiile financiare vor suferi schimbări, crede omul de afaceri.
"Liberalismul are limitele lui. Trebuie impuse nişte limite când e vorba de libertatea de a investi, de a se deplasa, de a decide, mai ales când este vorba de capital, de monedă. Cred că aceasta este concluzia. Vom trece într-o fază matură a capitalismului", a mai adăugat omul de afaceri.
Ca urmare a crizei, companiile au acum un motiv în plus de a cauta o utilizare mai eficientă a resurselor. Omul de afaceri numeşte acest lucru "un efect benefic al unei probleme".
"Şi multinaţionalele, societăţile serioase, vor încerca să-şi raţionalizeze procesele, să obţină rezultate mai bune cu încă mai puţine cheltuieli", a încheiat Jean Valvis.
Jean Valvis a creat şi apoi a vândut companiilor multinaţionale două afaceri şi desfăşoară în prezent noi investiţii.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
