money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Japonia a înregistrat un excedent comercial record, în august

Publicat la 27.09.2007, 07:12:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Japonia a înregistrat un excedent comercial record, în august

Excedentul comercial al Japoniei a crescut în luna august cu aproape 300 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De 3 ori nivelul estimat de analişti, valoarea excedentului ajungând la 6,5 miliarde de dolari. Vânzările către Europa şi Asia au atins niveluri record, pe fondul unei cereri în creştere. Performanţele deosebite ale Japoniei în Occident o ajută să ţină piept crizei de pe piaţa creditelor din Statele Unite. În Uniunea Europeană japonezii au vândut în August cu 15,6% mai mult, iar în China exporturile au crescut de la 20,6 la 23,8 procente. Americanii au cumpărat de la japonezi cu doar 4,6% mai mult.

Principalii actori, companiile exportatoare traduc vănzările peste hotare în profit. Honda, al doilea producător auto al Japoniei, a anunţat în iulie o creştere de 44% a exporturilor către piaţa chineză. În August vânzările companiei către vecini au crescut cu 88%. Nippon Steel, al doilea producător mondial de oţel şi-a crescut estimările financiare pentru sfârşitul anului în urma cererii ridicate.

Până acum datele economice păreau să arate o încetinire a dezvoltării economice în Japonia. În iulie, Produsul Intern Brut a scăzut în cel mai rapid ritm din ultimii 3 ani iar salariile au înregistrat cea mai mare depreciere din 2004. Consumul nu putea provoca creşterea economică în cazul în care exporturile dădeau greş. Dar iată că Japonia demonstrează din nou că este furnizorul întregii lumi în industria auto, siderurgie şi telecomunicaţii.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite