JO 2008:Echipa feminină de gimnastică a obţinut medalia de bronz în concursul pe echipe
Publicat la 13.08.2008, 08:56:53
Româncele au acumulat 181.525 puncte. Noua campioană olimpică este echipa Chinei (188.900 puncte). Pe locul doi s-a clasat echipa SUA (186.525 puncte).
Într-o intervenţie în direct imediat după anunţarea rezultatelor, antrenorul lotului olimpic, Nicolae Forminte, a apreciat că concursul de la Beijing a fost destul de greu. "Pentru ca fetele noastre să fie cele mai bune, ne-a lispit un număr mai mare de antrenori şi un număr mai mare de gimnaste în cluburi astfel încât selecţia să se facă în adevăratul sens al cuvântului. Asta au avut chinezoaicele şi americancele în plus şi de aici vin şi celelalte aspecte legate de dificultate. Trebuie să nu uităm că acum trei ani România nu mai avea echipă. Aşa ceva nu s-a întâmplat nici în SUA, nici în China. Ei au avut gimnaste care au concurat şi la alte Olimpiade, care au făcut tot ciclul olimpic împreună, iar echipa României s-a schimbat de la competiţie la competiţie", a spus Forminte care a apreciat că competiţia abia a început şi şi-a exprimat speranţa ca gimnastele române să cucerească şi alte medalii la Olimpiada din China. Citeşte mai mult pe Realitatea.net
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
