Joaquin Almunia: Există semne ale unei posibile spirale inflaţioniste în Europa
Publicat la 09.09.2008, 06:59:55
Există semne ale unei posibile spirale inflaţioniste în Europa şi restricţionarea creşterilor salariale este vitală, a declarat comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, citat marţi de Le Figaro, potrivit NewsIn.
Almunia a anunţat, miercuri, că Uniunea Europeană va revizui în creştere estimările inflaţioniste şi în scădere estimările de creştere economică, odată cu publicarea celor mai recente previziuni economice, însă a exclus posibilitatea unei recesiuni.
"Am observat o scădere semnificativă a indicatorilor de încredere, ceea ce este de înţeles. Tensiunile din pieţele financiare persistă şi criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat se extinde asupra altor sectoare din economia reală", a adăugat acesta.
"Însă nu trebuie să punem ideea de recesiune în centrul discuţiei, ci din contră, ar trebui să încercăm să redobândim încrederea jucătorilor economici", a adăugat Almunia.
"Nu avem de-a face cu o spirală inflaţionistă, însă am observat semnalele", a declarat Almunia pentru Le Figaro, adăugând că au existat creşteri "nedorite" ale costurilor muncii la sfârşitul lui 2007 şi începutul lui 2008.
"Trebuie să evităm pierderea controlului asupra creşterii salariilor", a explicat acesta.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
